2014. november 16., vasárnap

Renașterea - reneszánsz

Renașterea este un concept care se exprimă prin opoziție cu epoca anterioară ce este considerată „întunecată”. În acest timp, omul recăpăta conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalității.

Renașterea italiană se exprimă prin dezvoltarea individualismului (conceptul de uomo universale – om universal – cunoscător al tuturor domeniilor), prin studiul Antichității și printr-o perspectivă etică asupra lumii. Cei mai cunoscuți reprezentanți sunt: Dante Alghieri, Francesco Petrarca, Leonardo da Vinci (vezi imaginea), Michelangelo.

În cultura europeană apar mai multe Renașteri:
  • Renașterea carolingiană: după Carol cel Mare – împăratul francez – iubitor al artelor, acordând atenție artei manuscriselor și ctitorilor religioase (reprezentanți: Francois Rebelais, Michel Montaigne)
  • Mica Renaștere (secolele XI-XII), exprimată prin viața intelectuală a mănăstirilor, ce devin centre culturale; lirica trubadurilor – chanson d`amour
  • Renașterea bizantină (secolul al XIV-lea) se caracterizează printr-o mare deschidere de tip teologic și printr-o revoluție a artelor frumoase 
  • Renașterea elisabetană (după numele reginei Elisabeta I a Angliei, 1533-1603) acordă o deosebită prețuire teatrului (Thomas Morus, William Shakespeare)
Szószedet
renaștere = újjászületés (itt: reneszánsz)
concept = fogalom
recăpăta = visszakapta
conștiință = tudat
anihilare = ellehetetlenítés
se exprimă = megnyilvánul
individualism = egyéniség
om universal = egyetemes ember
domenii = tudományágak
reprezentanți = képviselők
manuscris = kézirat
ctitor = alapító
mănăstire = kolostor
revoluție = forradalom
prețuire = értékelés

Leonardo da Vinci: Vitruvius tanulmány

 A kép forrása:

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése